in , , ,

Marea nebunie

Am luat-o toți razna !?

A înnebunit lumea? Cu siguranță pare că așa este pentru unii dintre noi. Chiar și cei mai cinici nu și-au imaginat niciodată că guvernul închide țara de frica unui virus, dar a devenit brusc noul normal. Cinicii, dacă s-ar fi gândit la asta, ar fi crezut contrariul. În locul unei carantine, răspunsul ar fi fost ca unii oamenii să se izoleze de rău, lăsându-i pe ceilalți să suporte consecintele. În schimb, am înnebunit cu toții.

Nu toată lumea are febră – unii au febra de panică, nu cea provocată de coronavirusul chinez. Lumea noastră este acum împărțită în două tabere:

  • cei cred pe deplin în marea panică pe care o cauzează virusului
  • cei care se uită la cealaltă tabără, stupefiați de ceea ce pare a fi o nebunie generală.

Cei care intră în panică ne privesc pe ceilalți, cu aceeasi ochi cu care îi privesc cei ce se pregatesc de Apocalipsă pe oamenii normali. Ei presupun că zeii ne vor lovi fiindcă ne îndoim de virus.

Desigur, despre oamenii din tabăra sceptică s-ar putea spune că suferă de o formă de nebunie care îi împiedică să vadă amenințarea. Spre exemplu, in SUA a testat peste 600.000 de persoane suspectate de virus. Peste 500.000 au fost negativi; dintre cei pozitivi, 12.000 au avut nevoie de îngrijiri la spital. Într-o țară de peste 320 de milioane de oameni cu 200.000 de paturi goale de spital la un moment dat, nu este o criză. Cu toate acestea, în ciuda numerelor, oamenii care anterior erau panicați, continuă să traiască ca și cum ar fi trupuri pe străzi.

Desigur, o parte din panică, un simptom al acelui virus particular, este un set de „fraze abracadabra” care au devenit atât de comune încât par a fi ceva dintr-o societate secretă, înțeleasă doar de inițiați – „creșterea exponențială”, în timp ce alții vorbesc despre „spitale copleșite”, să „aplatizăm curba” și să „încetinim răspândirea”. Aceste incantații trebuie să alunge îndoielile și să consolideze credința că oamenii mor pe străzi.

Populara acum printre panicați este o versiune a medicului sau asistentei anonime de la UPU care povestește cum sunt copleșiți, lăsând oamenii să moară pe holuri. Această legendă urbană a apărut în China, Washington, Italia, New York și acum New Orleans. Oameni cu bun simț împrastie aceste povesti on-line, si nu cred un moment că poate le este oferita o poveste de persoane care caută atenție.

Un aspect emergent al nebuniei este dimensiunea morală. Mulțimea de biodiversității umane (HBD) pare să fi fost cea mai tare lovită. Acestia petrec mult timp contemplând natura și refuzul semenului lor de a o respecta. O parte din ceea ce îi conduce acum este un sentiment că natura va avea în sfârșit răzbunarea; cu alte cuvinte, această panică face parte dintr-o fantezie de răzbunare ciudată a realității biologice. Acest sens brusc al scopului moral i-a făcut imuni la rațiune.

Un alt aspect al acestei panici generale, fără legătură cu virusul în sine, este un tip diferit de fantezie de răzbunare. Mulți oameni aplaudă prăbușirea economiei și a vieții civile, în ideea greșită că ceea ce va ieși din dărâmături îi va avea pe ei în vârful ierarhiei sociale. Acesta este un fenomen împărțit în spectrul politic și pare a fi cel mai popular în rândul tinerilor nemulțumiți de ordinea actuală.

Probabil cel mai important aspect în această panică, este rolul femeilor. După cum s-a remarcat de prea multe ori, Occidentul este acum o ginecratie. Nu este o matriarhie, deoarece femeile au încetat să mai poarte copii și să aibă grijă ei. Privește în jur și vezi femei fără copii în poziții de autoritate în tot Occidentul. De fapt, acestea sunt femei care și-au atins statutul respingând fiecare aspect al femeii. Vestul este acum o lume condusă de femei fără vârstă, fără copii.

Oricine a fost în preajma femeilor adulte fără copii aflate în criză, a observat un fenomen ciudat – instinctele lor de protecție sunt direcționate greșit către adulții din cameră. Această parte a naturii lor nu a fost lăsată niciodată să se maturizeze în creșterea copiilor, așa că vine să izbucnească într-o dorință incoerentă de a ajuta atunci când ajutorul lor nu este necesar.

Pentru o societate condusă de astfel de femei, fiecare criză este întâmpinată cu cerințe de protecție pentru toată lumea. Observați cum în ultimele decenii, funcționarii publici nu mai fac apel la voluntari sau să le spună oamenilor să colaboreze și să lucreze împreună. O astfel de acțiune independentă încalcă sentimentul datoriei femeii înspăimântate față de puiul ei. În schimb, evenimentele meteorologice blânde închid acum școlile și obligă oamenii să lucreze de acasă.

Panica generală care a avut loc în Franța între 22 iulie și 6 august 1789 este cunoscută sub numele de Marea Frică. A fost o perioadă de tulburări rurale, determinată atât de o penurie de cereale, cât și de zvonurile despre intriga aristocraților de a înfometa țăranii. Motivul exact pentru această panică este în dispută, dar majoritatea istoricilor o consideră una dintre cauzele primare ale Revoluției Franceze.

La un moment dat, oamenii încep să simtă adevăratul cost al ascultării de nebuni. Necesitatea va obliga o mulțime de oameni să înceteze a accepta ceea ce au bănuit de la început – că nu este altceva decât o panică în masă. Îar atunci, totul se încheie.

Ca și Marea Frică, Marea Nebunie va lăsa o amprentă, sau cel puțin ar trebui să lase o amprentă asupra societății noastre. Niciodată nu poți fi sigur de aceste lucruri deoarece Occidentul pare a fi neobișnuit de imun la a învăța din aceste evenimente. Cu două secole în urmă Marea Frică a însemnat sfârșitul ordinii feudale și în cele din urmă o revoluție. Nu a fost singura cauză a revoluției, poate nu și cauza principală. Cu siguranță a fost un exemplu despre cum vechea ordine nu mai era capabilă să mențină ordinea.

Este prea curând să știm ce înseamnă această panică pentru noi. Poate că va submina legitimitatea sistemului și a persoanelor care profită de el. Poate că va declanșa schimbări sociale care vor transforma încet societatea noastră în moduri pe care încă nu le imaginăm. Poate că febra se va termina și acest eveniment, ca farsă, este uitat rapid.

Sursa: thezman.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Studiu: Mașinile electrice poluează mai rău decât mașinile Diesel

Cum să supraviețuiești călătoriei: Mesaj pentru o perioadă terifiantă