in , , ,

Televizorul ucide lent

Accceptăm cu toţii ideea că televizorul prosteşte…

Există multe lucruri frumoase pe care le putem face în loc să aplaudăm concurenţii emisiunii „Survivor”. Exceptând situaţia în care facem gimnastică în timp ce ne uitam la televizor, acele ore de leneveală în faţa ecranului ne vor îngraşa – fără să mai menţionăm impactul mâncării „junk food” cu care suntem tentaţi. Veţi fi surprinşi să aflaţi şi alte lucruri dăunatoare ale televizorului.

Televizorul te face mai inactiv

Privitul la televizor este o modalitate „fatală” de a-ţi petrece timpul. Cercetătorii australieni au studiat un numar de 8.800 adulţi, bărbaţi şi femei, timp de 6 ani, şi au ajuns la concluzia că fiecare oră petrecută în faţa televizorului înseamnă o creştere cu 11% a riscului de deces din orice cauză, o creştere cu 9% a riscului de deces din cauza cancerului şi o creştere cu 18%  a riscului de deces din cauza bolilor cardiovasculare. Astfel, prin comparaţie cu oamenii care s-au uitat la televizor mai puţin de două ore pe zi, cei care s-au uitat patru sau mai multe ore pe zi au avut un risc mai mare cu 46% de a muri din orice cauză şi un risc cu 80% mai mare de a muri din cauza bolilor cardiovasculare. Acest lucru a fost valabil şi pentru persoanele care nu fumau, erau slabe, aveau regimuri sănatoase de viaţă, tensiune arterială joasă şi colesterol mic.

Televizorul te face mai beţiv

Când vine vorba de băutură, suntem foarte susceptibili în legatură cu ceea ce vedem la televizor. Pentru a descoperi dacă emisiunile pe care le privim ne influentează obiceiul de a consuma băuturi alcoolice, cercetătorii au adunat 80 de studenţi de sex masculin cu vârste între 18 şi 29 şi i-au pus într-un decor asemănător unui bar unde au urmărit filme şi reclame tv. Astfel au ajuns la concluzia că bărbaţii care au urmărit filme şi reclame în care alcoolul a fost evident recomandat, au cerut imediat un pahar de bere sau vin şi au consumat în medie 1,5 mai multe pahare decat cei care au urmărit filme şi reclame în care alcoolul a fost recomandat de mai puţine ori.

Televizorul măreşte riscul de a rămâne insărcinată

Conform unui raport publicat în „Archives of Pediatric and Adolescent Medicine”, un studiu a arătat că cei care au privit la televizor două sau mai multe ore pe zi şi-au început mai devreme viaţa sexuală. Copiii, toţi cu vârste de 15 ani şi mai tineri, nu avuseseră contact sexual la începutul studiului. Printre copiii ai căror părinţi nu erau de acord cu sexul la adolescenţi, aceia care s-au uitat două sau mai multe ore pe zi la televizor au fost cu 72% mai predispuşi să-şi înceapă viata sexuală până la sfarşitul studiului. Cercetătorii au afirmat că nu au fost surprinşi să afle că televizorul nu a avut niciun efect asupra copiilor ai căror părinţi nu erau preocupaţi de problema sexului la adolescenţi, din moment ce acei copii erau oricum expuşi unui risc mai mare de a-şi începe viaţa sexuală.

Televizorul ne slăbeşte oasele

Până la vârsta de 25 de ani, acumulăm ţesut osos ca într-un fel de cont de economii. Cu cât acumulăm mai mult ţesut osos când suntem tineri, cu atât avem mai puţine şanse să suferim de osteoporoză. Pentru a vedea dacă privitul la televizor poate avea vreun impact asupra creşterii oaselor la copii, cercetătorii au urmărit timp de patru ani un număr de 214 copii cu vârsta de 3 ani. Înălţimea şi greutatea copiilor erau verificate la fiecare patru luni, împreună cu nivelurile lor de activitate. La fiecare verificare, părinţii erau întrebaţi despre obiceiul copiilor de a privi la televizor. Cu cât copii se uitau mai mult la televizor, cu atât ţesutul osos se dezvolta mai puţin, indiferent de cât de activi erau în afara acestor ore.

Televizorul ne diminuează atenţia

Un studiu recent a descoperit că atunci când televizorul este pornit, chiar dacă este pe fundal, părinţii interacţionează mai puţin cu copii lor. Pentru a afla mai multe despre efectele televizorului, cercetătorii au adus la un centru de studiu 51 de sugari şi copii mici, fiecare dintre ei fiind însoţit de un părinte. Părintii şi copii au fost supravegheaţi o jumătate de oră într-un loc de joacă fără televizor, iar dupa aceea încă o jumatate de oră cu televizorul pornit pe un program pentru adulţi cum ar fi emisiunea „Jeopardy!”.  Când televizorul a fost pornit, părinţii au petrecut cu 20% mai puţin timp vorbind cu copiii lor. Când parinţii acordau atenţie copiilor lor, calitatea interacţiunilor era scăzută: cu un program mergând pe fundal, părinţii erau mai puţin activi, atenţi şi receptivi cu copiii lor.

Sursa: Blog Saccsiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

8 Calități ale unui om educat

Aaron Russo – Interviu despre NWO și planurile elitei