in , , , , ,

Aparițiile extraterestre și fenomenul OZN/UFO

Vizitatori sau demoni !?

Deși majoritatea oamenilor cred că fenomenul OZN a apărut secolul trecut, sunt destule dovezi ce indică un contact încă din preistorie, mergând apoi în antichitate, evul mediu și continuând cu era modernă. Principalele mitologii prezintă „zeii” ca venind din ceruri, pe apă sau din interiorul Pământului.

Textele indiene antice relatează în Rig Veda, ce a fost compusă aproximativ între 1700 și 1100 i.e.n., despre misterioasele Vimana, aparate circulare cu care unii oameni și „zeii” se deplasau în văzduh, iar în Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, sunt descrise episoade ale unui război nuclear. În cartea lui Ezechiel, parte a Bibliei ebraice, un profet are viziunea unei nave zburătoare ce produce foc, fum și mult zgomot. Tot în Biblie poate fi citat și Moise ce numeste OZN-ul – „stâlp de foc și nor” iar cartea lui Enoch, ce a fost scoasă din Biblie, este înțesată de astfel de apariții… exemplele din „Cartea Sfanta” pot continua.

Varianta „zeilor” ce vin din cer nu este însă singura, existând exemple în poveștile străvechi și despre „zeii apelor”. Pentru popoarele din Egipt, America Centrală și de Sud (și nu numai), zeii veneau de pe mare, cu ajutorul unor barci. La babilonieni, primul zeu venit pe Pământ, Oannes, a ieșit din apă. Pentru chinezi, Împăratul dragonilor trăia într-un palat submarin, dragonii provenind din acel loc. În afara legendelor avem și mărturii ale unor oameni ce au consemnat anumite apariții misterioase. Plinius scria în enciclopedia sa relatări despre diferite tipuri de ființe care trăiau în apa și ieșeau din când în când la suprafață, luând contact cu oamenii. Prima ediție a lucrării lui Plinius, „Naturalis Historiae”, a fost publicată în latină de către Johannes de Spira, în anul 1469, la Veneția.

Iar daca varianta venirii din cer sau din ape a acestor entități este prezentă mai peste tot pe glob, sunt tot atât de multe mărturii și despre venirea acestora din interiorul Pământului. Oamenii cred că Jules Verne este primul care a relatat despre existența unei lumi subterane dar mitologiile străvechi dovedesc că există suficiente probe cum că asemenea povești există cu sute de ani înaintea lui.
În Tibet, se vorbește despre orasul Shamballa, localizat în interiorul Pământului. Budiștii vorbesc despre Agartha sau Agarthi, un regat aflat exact în centrul Pământului, despre care se spune că ar fi locuit de demoni, ashura. Dacii credeau și ei că, pornind de sub muntii Bucegi, se întinde un labirint subteran, în care se retrăsese zeul Zalmoxis. Mitologia celtică vorbeste despre Cruachan, supranumită „Poarta spre Iad a Irlandei”, o pesteră prin care ieșeau din subteran tot felul de creaturi ciudate. Triburile Angami Naga din India susțin că stramoșii lor vin dintr-un ținut subteran, teorie existentă la numeroase triburi, nu doar a celor din India.

În toată lumea există desene preistorice unde strămoșii nostrii, printre altele, înfățișează astronave și ființe extraterestre cu semnalmente care corespund perfect celor existente în studiile moderne despre UFO. În sudul Franței există picturi rupestre datând de acum 15.000 de ani, care înfățișează discuri zburatoare de diferite tipuri. Popoare antice evoluate precum egiptenii, grecii și romanii notau cu meticulozitate toate evenimentele survenite, printre care semnalări ale unor astronave de obicei cu o formă sferică sau de disc, descrise precum niște coloane de foc, nori luminoși, sfere în flăcări, care survolau și faceau manevre deasupra cetăților antice. În scrierile multor istorici faimoși ai antichității există semnalări de astfel de apariții. Într-un text egiptean se menționează o astronavă tubulară scântâietoare, ca un șarpe de mari dimensiuni, care a aterizat de-a lungul versantului unui munte. Ramses II s-a servit în război de o arma care i-ar fi fost dăruită de zeul Amon, cu care a exterminat mii de dușmani de unul singur și fără nicio protecție.

În 329 î. Hr., armata lui Alexandru cel Mare a fost „atacată” de două scuturi argintate zburatoare, care au surprins armata greacă în timp ce traversa fluviul Jaxartes, în India. Homer vorbeste și el de care zburatoare. În timpul Imperiului Roman, OZN-urile au fost văzute adeseori în văzduh, dar și aterizând și decolând, fiind clasificate în principal ca scuturi de foc, torțe fumegând, globuri aurii. Istoricul latin Titus Livius, în a sa „Storia di Roma”, prezintă mărturii ale unor obiecte în formă de scuturi circulare care zburau pe cer și care ar fi fost văzute deasupra multor orașe ale Imperiului. El adaugă că al doilea rege al Romei, Numa Pompilio, a fost martor al căderii din cer al unuia dintre aceste „scuturi zburătoare”, și că l-a inclus printre obiectele de cult ale practicilor religioase pe care le propovăduia. Cronicarul Carcopino povestește că luna iulie după asasinarea lui Cezar, vreme de 7 zile la rând, înainte de apusul soarelui, deasupra Romei s-a putut vedea un OZN luminos care se deplasa către nord. Semnalări similare există în operele lui Plutarh, Valerio Massimo, Seneca, Eschil și alții. În tratatul său de Științe ale Naturii, Seneca povestește, cu lux de amănunte, despre inexplicabilele „bârne luminoase” care apăreau pe neașteptate în văzduhul orașelor antice. „Bârnele” rămâneau nemișcate zile în șir, pentru a dispărea apoi la fel de brusc, la fel cum apăruseră. În vremurile lui Carol cel Mare sunt descrise evenimente de unde rezultă că nave spațiale i-ar fi luat la bord pe unii locuitori pentru a le arata cum traiește poporul din ceruri. În secolul IX, arhiepiscopul din Lyon primește numeroase reclamații de la enoriași că regiunea ar fi invadată de „marinari cerești” care debarcau din nori și devastau pomii fructiferi, viile și câmpurile de cereale.

În Cronica de la Nuremberg există una dintre primele reprezentări grafice ale unui OZN în Europa. Autorul, Hartmann Schedel, descrie o sferă de foc, văzută în 1034, săgetând văzduhul în linie dreaptă de la sud catre est, și îndreptându-se apoi către soare. Ilustrația care însoțește povestirea înfătișează un corp în forma unui trabuc, înconjurat de flăcări, care înaintează pe un cer albastru, deasupra delurilor verzi. În timpul Dinastiei Sung, 960-1127 d.Hr., un învățat pe nume Shen Kuo povestește într-o opera de-a sa despre un obiect „strălucitor ca o perlă”, care se deplasa „ca și cum ar fi zburat” pe suprafața unui lac aflat în apropiere de Yangzhou. Potrivit lui Shen Kuo, misteriosul obiect a fost văzut foarte frecvent: de departe părea a fi de mărimea unui pumn și emana „o lumină argintie care lumina împrejurimile pe o arie de circa 5 km”. De asemenea, el precizează că obiectul zburător părea uneori că se mărește și se deschide în 2 emisfere; și că aparițiile lui periodice s-ar fi produs vreme de circa 20 de ani. Începând din 1300 încep să fie reproduse în picturi „apariții” OZN. În 1338, în Franța a fost văzut un enorm OZN sferic – imaginea evenimentului este înfățișată în cartea „Le Livre Des Bonnes Moeurs” de Jacques Legrand. În 1350 a fost pictată o scenă a crucificării deasupra altarului mănăstirii Visoki Decani din Kosovo – la dreapta și la stânga crucii se văd pe cer farfurii zburătoare, cu persoane care le pilotează în interior.

În 1492, Cristofor Columb vede căzând din cer o „ramură de foc”. În jurnalele sale, el menționează în mai multe ocazii apariția unor însolite fenomene astronomice și trecerea unor dâre de foc pe cer. Și în picturile Renașterii apar diferite tipuri de OZN, integrate în buna parte în lucrările cu subiect religios pentru că se credea că OZN-urile erau manifestări divine… și acestea sunt doar câteva exemple!

Documentarul prezintă numeroase astfel de întalniri cu extratereștrii mai recente și…o ipoteză șocantă.

Link secundar:

Sursa: YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Sclavia și cele opt cortine ale lumii

Video-ul muzical de Duminică