in , , , , ,

Proiectele HAARP și Blue Beam – Distrugerea societății și venirea Mântuitorului

Nu vă lăsați manipulați… Mesia vine pentru judecata finală

HAARP face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale – întregi economii pot fi destabilizate prin manipulare climatică, iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar. Alături de armele biologice, chimice, financiare, psihologice, ele vor duce la degradarea totală a societății, care își va pierde pe deplin încrederea în guverne. Oamenii vor aștepta un salvator extern, un Mesia. Și îl vor primi…prin intermediul „Blue Beam / Raza albastră”.

„Blue Beam / Raza albastră”, este un proiect al NASA pentru implementarea noii religii mondiale – New Age. Proiectul presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, și care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.

Vă invităm să urmăriți un scurt documentar legat de cele două proiecte.

Link secundar:

Sursa: YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Pământul Plat – Adevărul nu se teme de investigații

Extratereştrii sunt în realitate îngerii decăzuţi sau demoni