in , ,

Cutia cu metafore – Meseria de mamă

Mamele adevărate…

Într-o zi, o femeie numită Ana îşi luă carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut dubiu; nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă:

– Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?

– Sigur că da, am un serviciu, exclamă Ana, sunt mamă!

– Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică, spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Într-o zi, se află în aceeaşi situaţie; persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: „Care este ocupaţia dvs?”. Marta se gândi puţin şi răspunse:

– Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane.

Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.

– Pot să vă întreb ce înseamnă că faceţi, mai exact?

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

– Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei.

Gândindu-se la familia ei, ea continuă:

– Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea îl auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta îl luă în braţe şi se gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicare… „Mama, unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

Stând în pat, ca pentru sine, Marta își spuse: „Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”. Si apoi descoperi un titlu pentru ele: „Doctoriţe superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctoriţe executive superioare. Mătuşile sunt doctoriţe-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, suny doctoriţe în arta de a face viaţa mai bună…

Morala: Am ajuns să trăim cu toţii într-o lume atât de ocupată şi de egoistă, încât uităm esenţa vieţii în sine. Şi de cele mai multe ori, uităm de cea care ne-a ajutat să primim în dar viaţa.

Sursa: Blog quotationsfreak

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Decăderea morală și nepăsarea – David Icke

Manipulare media și conspirații – Vinnie Paz