in , ,

Băniţa – Peştera Bolii şi Canionul carstic

Minunata Românie…

Ţara Hațegului este un ținut unic în România. Istoria, legendele și locurile desprinse parcă din povești se împletesc pentru a crea un cadru magic. Două dintre bogăţiile de aici sunt Peștera Bolii și Canionul carstic de la Bănița. 

La mai puțin de șase kilometri de Petroșani, pe vechiul drum ce lega Orientul de Occident se află Peștera Bolii. Istoricii afirmă că a fost locuită în perioada neoliticului și apoi în epoca bronzului. În pas cu istoria ea devine loc de refugiu pentru comercianți, armate, haiduci, inclusiv pentru partizanii care se opuneau regimului comunist. Cert este că Peștera Bolii este amintită oficial în cronicile de la Viena la începutul anilor 1400. 

Peștera Bolii este o străpungere naturală, iar cei 466 metri sunt accesibili în totalitate. Portalul de intrare este spectaculos cu o lățime de 20 metri la intrare și o înălțime de 10 iar apoi, peștera dezvoltă galerii impresionante. Datorită acusticii, sala principală a fost folosită încă din perioada interbelică pentru concerte. Din 2006, activitățile artistice au fost reluate. În 1960 au fost construite poduri peste pârâul din interior, însă ele au fost distruse în timp. Pentru o perioadă, peștera a fost abandonată, pentru ca apoi speologi si voluntari să lucreze la reamenajarea ei redând-o circuitului turistic.

La nici doi kilometri de Peștera Bolii, pe drumul ce leagă Hațegul de municipiul Petroșani, se află canionul carstic de la Bănița, un loc puțin promovat, însă de o frumusețe rară. 

Pe o lungime de 200 metri, pârâul Jupâneasa a sculptat în calcar milioane de ani, pentru ca astăzi turiștii să se poată bucura de o priveliște încântătoare. Vara este anotimpul cel mai potrivit pentru vizitarea acestui canion. 

Legenda comorii din Peștera Bolii

Bătrânii povestesc că în muntele în care apa a sculptat Peştera Bolii se găseşte o comoară ascunsă de daci, pentru a nu cădea în mâna romanilor şi protejată de un crunt blestem. Nimeni nu ştie locul unde sute de care pline cu aur stau de mii de ani, iar cei care-l găsesc nu se mai întorc în lumea aceasta. Mitu este un localnic în vârstă de 80 de ani, dornic de a spune legenda comorii din Peştera Bolii. „O… păi comoara există. Este aur acolo de cea mai bună calitate şi nimeni nu o găseşte. Tata povestea cum copilul lui Dumitru, un momârlan care avea casă pe Valea Arsului, a plecat după comoară. Vroia să ia atât aur cât să-şi ia doi boi. Nălucile care o apără erau să-l omoare. A mers el împreună cu un aghiotant al lui şi după ce au tot căutat, au găsit locul unde este ascunsă. Băiatul şi-a lăsat aghiotantul acolo, ca să ştie unde să se întoarcă şi s-a dus în cătun după ajutoare. La întoarcere n-a mai dat de aghiotant şi locul unde era comoara s-a schimbat. A mai găsit o coadă de topor lângă o cioată unde făcuse semn, să ştie să ia poteca până la comoară. Locul s-a tot schimbat şi nu mai ştia unde este. Abia după o săptămână a ajuns acasă bolnav şi înfometat”, spune bătrânul.

Cei din cătunul de la Bolii spun că din moşi strămoşi li se povestea cum în peşteră sunt pasaje secrete, pereţii se deschid iar dincolo de galeriile subterane se găsesc comorile ascunse de daci. Generaţii întregi au fost înghiţite de peşteră, după ce au intrat prin pasajele secrete. Oamenii au fost atraşi de comoară şi n-au mai putut scăpa. O altă comoară este ascunsă în dealul pe care străjuieşte Cetatea de la Băniţa, nu departe de peşteră. În jurul celor două vestigii sunt ţesute mult mai multe legende legate de comorile ascunse de daci, iar bătrânii le spun turiştilor care cutează să-i întrebe de vorbă.

Legenda Jupânesei

Cu mult înaintea cuceririi Daciei de către romani, aceste meleaguri sălbatice şi greu de cucerit erau ocupate de mici comunităţi de daci liberi care işi apărau cu străşnicie teritoriul, obiceiurile şi legile Marelui Preot Zamolxis, divinitatea supremă tuturor geto-dacilor.

Geto-dacii sunt cunoscuti ca fiind singurul popor care încă de la începuturi au ascultat, s-au rugat şi au crezut într-o singura divinitate supremă – Marele Preot Zamolxis. Marele preot a hotărât ca toţi preoţii după moarte să se transforme în lupi albi iar pe cel mai cu credinţă întru gloria veşnică a dacilor liberi, l-a numit Marele Lup Alb, cu puteri depline întru ascultarea celorlalţi.

Marele Lup Alb veghează la libertatea dacilor şi a pământurilor, aşteptând clipa când Zamolxis ii va cere ca prin urletul de luptă al lupilor albi să anunţe apropierea duşmanului, iar haita de lupi albi împreună cu stăpânii pământurilor să înfrângă prin luptă şi să alunge duşmanii.

În vremuri tare de demult, stăpâna pământurilor şi pădurilor din jurul Peşterii Bolii (primită ca zestre de la parintii săi bogaţi) era o neînfricată domniţă ce se numea Jupâneasa. Mândră, domnoasă, gătită tot timpul, puţin cam rea şi trufaşă, îşi dorea în taină ca iubitul ei chemat la luptă de Lupii Albi, să se întoarcă degrabă din razboiul purtat cu duşmanii din zări îndepărtate.

Cu ochii negrii, parul lung şi mătăsos, obrajii rumeni, frumoasa Jupâneasa coborî în peşteră la Icoana Sf. Fecioare Maria (apariţie misterioasă în stânca peșterii) și se rugă fierbinte, poate prea insistent, să i se dea calea prin care să îl readucă acasă pe iubitul plecat.

Fecioara Maria îi îndeplini dorinţa neînduplecată de a pleca în nemărginite zări, transformând-o într-un pârâiaş cu unde cristaline, numit de atunci Jupâneasa, ce curge vijelios la vale şi își cheamă etern preafrumosul iubit.

România este minunată, trebuie doar descoperită…

Sursa: noischimbamromania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Revolta împotriva alimentelor procesate și aditivate

Civilizații dispărute în mod misterios