in , , ,

Orașe scufundate – Măreția și decăderea civilizațiilor

Urmele civilizațiilor…

După o lungă și bogată istorie, toate civilizațiile cu tot cu orașele mărețe pe care le-au construit, cad în ruină la un moment dat. Ele dispar din cauza dezastrelor naturale, a războaielor sau a abandonului.

În mod miraculos, câteva dintre orașe străvechi sunt foarte bine conservate, dar stau ascunse pe fundurile lacurilor și ale mărilor lumii.

Vă prezentăm câteva astfel de orașe scufundate descoperite relativ recent, originile unora dintre ele fiind necunoscute.

Orașul Leilor de pe fundul Lacului Quiandao, China

Orașul, cunoscut în China și sub numele de Shicheng, a fost fondat acum 1.300 de ani. Străvechea așezare a fost inundată în 1959, în timpul construcției barajului de pe râul Xin’an. De atunci, orașul zace neatins la adâncimea de 40 de metri. Exploratorii internaționali care l-au cercetat afirmă că Orașul Leilor este ca o capsulă a timpului.

Fiind protejat de eroziune, vânt și soare, orașul s-a păstrat aproape intact. Zidurile orașului, scările, casele, inclusiv bârnele de lemn sunt în aceeași stare ca acum o mie de ani.

Orașul scufundat Pavlopetri, Grecia

În 1967, geo-arheologul Nicholas Flemming a dat peste mai multe construcții necunoscute în apele Mării Egee. Un an mai târziu, în 1968, arheologii Universității Cambridge au început cercetările în zonă și au descoperit un întreg oraș, cu drumuri, clădiri și cripte.

Așezarea a fost botezată Pavlopetri, după numele modern al insulei și plajei în apropierea cărora a fost descoperită. Pavlopetri este unul dintre cele mai vechi orașe scufundate în Marea Mediterană și se crede că a fost locuit acum 5.000 de ani.

Cercetătorii cred că orașul a fost înghițit de apele mării în jurul anului 1.000 î.e.n., din cauza mai multor cutremure. Datorită progresului tehnologiei, Pavlopetri este primul oraș scufundat care a fost cartografiat 3D.

Port Royal, desfrânatul oraș al piraților

Port Royal, odată unul dintre cele mai importante orașe din Caraibe, era cunoscut drept „cel mai desfrânat oraș din lume”. Portul și-a căpătat acest renume deoarece era locuit cu preponderență de pirați, localitatea fiind așezată pe ruta galioanelor spaniole dintre Panama și Spania. La acea vreme, Port Royal era un rai al prostituției, desfrâului și nelegiuirilor.

Așezarea a fost distrusă în 1692 de un cutremur, considerat de oamenii de la acea vreme drept o pedeapsă pentru viața desfrânată a locuitorilor din Port Royal. În timp ce unele zone ale orașului au fost distruse complet, altele au alunecat în mare și au rămas aproape intacte. Ruinele Port Royal sunt deosebit de importante pentru arheologi pentru că ne dezvăluie cum arăta viața de zi cu zi într-un oraș-port colonial.

Baia, golful Napoli, Italia

Portul Baia a fost una dintre bazele flotei Imperiului Roman. Era un oraș maiestuos și deosebit de bogat, un loc de distracție pentru mai-marii vremii.

Așezarea era faimoasă pentru viața desfrânată pe care o oferea și a fost adesea marcată de scandaluri de corupție. Unele dintre cele mai importante personalități ale Antichității, precum împărații Nero, Cicero și Cezar, au vizitat orașul de multe ori. Unii dintre ei chiar și-au construit case de vacanță aici. Din păcate, vremurile bune n-au durat foarte mult, iar în secolul al VIII-lea orașul a fost prădat de sarazini.

După ce a fost jefuit, a fost abandonat iar în anul 1.500, localitatea a ajuns definitiv sub apele Golfului Napoli, din cauza activității vulcanice din zonă. Astăzi, ruinele așezării sunt printre puținele orașe scufundate care pot fi vizitate de turiști.

Ruine preincașe de pe fundul lacului Lacului Titicaca

În 2000, arheologii au descoperit ruinele unui uriaș templu antic pe fundul Lacului Titicaca, în Munții Anzi. Echipa de oameni de știință a făcut peste 200 de scufundări în lacul aflat la 3.800 de metri altitudine și au descoperit ceva uimitor: „Am găsit un templu cu o lungime de 200 de metri și o lățime de 50 de metri, o terasă folosită pentru agricultură și un drum preincaș de 800 de metri, străjuit de un zid”, a povestit Lorenzo Epis, cercetătorul care a condus expediția.

Ruinele par să dateze de acum 1.000-1.500 de ani, deci sunt anterioare civilizației incașe.

Sursa: incredibilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Piramidele din Marele Canion

Adevărul te va elibera – Episodul 5: Dovezi circumstanțiale