in , ,

Minunata Românie – Peștera labirint din Dobrogea

Misteriosul oraș subpământean…

În Dobrogea, la numai câtiva kilometri de Mangalia, se afla un loc extrem de atractiv pentru speologi, arheologi, istorici, dar și pentru iubitorii de mistere. De Peștera Limanu se leagă atât descoperiri știintifice cu caracter de unicat mondial, cât și legende străvechi, fundamentate pe realități istorice confirmate.

Au trecut așadar peste două mii de ani, de când știm că acest labirint subpământean era cunoscut și utilizat de localnici, totuși se pare că el mai are încă destul de multe enigme nedescifrate.

Păcatele proconsulului Crassus

Reputatul arheolog și istoric bucureștean dr. Vasile Boroneant a explorat în amănunțime Peștera Limanu, ghidându-se și după o foarte valoroasă relatare din „Istoria romana” a lui Dio Cassius. Acesta scrie despre expediția în Moesia Inferior a proconsulului Marcus Licinius Crassus, în anii 29-28 î.Ch., împotriva geto-dacilor conduși de Dapyx și în sprijinul interesat al altui conducător local, Roles.

Deși Dapyx a rezistat un timp „într-un loc întarit”, el a fost tradat și după victoria lui Crassus, romanii s-au îndreptat spre peștera Keiris (sau Keiras). Aceasta, afirmă Dio Cassius, era „atât de vastă și de puternică încât, dupa cum spun legendele, pâna și titanii se refugiaseră aici, dupa înfrângerea suferită din partea zeilor”. În galeriile peșterii, localnicii „își căraseră avuțiile mai de preț și toate turmele.

După ce descoperi toate gurile peșterii, ieșiri întortocheate și greu de găsit, Crassus le zidi și în acest fel îi sili pe refugiați să se predea, pe calea înfometării”.

Orașul subpământean

Fapta extrem de crudă a necruțătorului proconsul ne aduce peste timp și informații despre magnifica peșteră, care este, aproape sigur, cea de la Limanu, numită și peștera de la Caracicala ori „de la Icoane”. Icoane reprezentate de fapt de desene realizate pe tavan și pereți, descoperite de V. Boroneant în 1971.

Ulterior, s-a constatat că labirintul subteran are în compunere o vastă rețea de coridoare cu pereții și tavanele cioplite drept, săli și galerii naturale sau săpate de oameni, consolidate cu coloane de piatră. La distanțe diferite, există firide pentru opaițuri, iar „legăturile dintre coridoare au fost marcate cu semne al căror tâlc era cunoscut doar de locuitorii de atunci ai peșterii, servind ca puncte de orientare”, afirmă dl. Boroneant.

În partea de nord, există două camere cu altare, alte sectoare având clădite chiar și ziduri, iar un spațiu se presupune că putea servi ca ascunzătoare secretă ori ca mormânt. Toate spațiile locuite beneficiau de un sistem de aerisire bine realizat.

În ce privește desenele, simbolurile și semnele de orientare, acestea sunt foarte diverse, acoperă ca datare o perioadă mare, până în secolul XI d.Ch. și înfățișează figuri de oameni (fiecare având mâna dreaptă terminată cu o stranie pată neagră), de animale sau de păsari. La circa 35 metri de la intrare se află și un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane, reprezentare parțial distrusă.

Un unicat terestru

În memoria localnicilor se pastrează informația că o galerie a Peșterii Limanu ar ajunge departe, dincolo de granița cu Bulgaria. Oricum, nu sunt mulți cei ce s-ar aventura în adâncurile ei, întrucât riscul de a te pierde în labirint e foarte mare, numeroase coridoare semănând între ele.

Pe de altă parte, speologii sunt foarte interesați de ea, fiind verificat faptul că Peștera Limanu face parte dintr-o vastă rețea de galerii subterane, prin care se drenează apele provenite din plăcile de calcare.

Din acest sistem face parte și Peștera Movile, situată la numai 3 km de Limanu, care a făcut senzație în întreaga lume și unde s-a descoperit singurul ecosistem subteran chemo-autotrof de pe planetă.

Este vorba despre mai mult de 30 de specii de vietăți unice în lume, care se hrănesc doar cu masa organică sintetizată de bacterii specializate în descompunerea hidrogenului sulfurat, oxigenul fiind absent aici. Aceste descoperiri sunt relativ recente.

Chiar și prospectiunile arheologice, deși începute în 1916 și continuate sporadic, au lăsat numeroase întrebări fără răspuns. De aceea, ele trebuie elucidate, nu neapărat pentru a risipi aura de mister ce învăluie locurile respective, ci pentru că elementele existente în Peștera Limanu pot dezvălui pagini valoroase din istoria frământată a vechilor locuitori ai Dobrogei.

Sursa: noischimbamromania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Misteriosul obiect descoperit pe fundul Mării Baltice

Omul nu a ajuns niciodată pe Lună