in , , , ,

Marginea Pământului în scrierile antice

Convingerile anticilor…

Predecesorii noștri aveau certitudinea că există doar părțile lumii pe care le văzuse cineva cu propriii săi ochi; ce se afla dincolo de „marginea Pământului” era, pur și simplu, rodul imaginației.

Astfel, pentru antici, lumea era un loc misterios și plin de magie. Unele populații din vechime credeau că teritoriile pe care le locuiau se aflau în centrul Pământului plat, înconjurat de un „prag” care ducea către o lume magică.

Există câteva hărți și enciclopedii vechi, care ne arată cum vedeau strămoșii noștri lumea. Babilonienii, grecii și romanii ne-au lăsat propriile lor viziuni asupra lumii și granițelor acesteia.

Babilonienii: Cele șapte regiuni de la marginea Pământului

Cea mai veche hartă a lumii descoperită vreodată își are originile în Babilon. Ea înfățișează lumea ca pe un disc, înconjurat de un ocean cu ape periculoase. La marginea Pământului, dincolo de ocean, babilonienii credeau că se află șapte ținuturi misterioase, populate de ființe ciudate.

Harta a fost întocmită în secolul al VII-lea sau al VI-lea î.e.n., însă ideile pe care aceasta le înfățișează sunt și mai vechi. Notele lăsate de desenator spun că harta a fost copiată de pe o tăbliță de lut creată cu 200 de ani înainte.

Însă, este probabil ca această viziune asupra lumii să aibă o vechime și mai mare. De exemplu, una dintre lumile periferice de pe hartă este menționată în Epopeea lui Ghilgameș, scrisă aproximativ în anul 2.100 î.e.n.

Babilonienii credeau că regiunile periferice aveau forma unor triunghiuri: întinderi mari de pământ, care se îngustează treptat, până când marginile Pământului se pierd în spațiul nesfârșit.

Au supraviețuit doar câteva astfel de descrieri, însă toate sugerează că aceste ținuturi sunt misterioase și de neatins.

Grecii: Ținuturile monștrilor

Înainte ca Pitagora să propună pentru prima dată ideea că Pământul este sferic, grecii aveau o idee foarte diferită despre cum arăta lumea. Ei credeau că planeta are forma unui disc, format dintr-o serie de cercuri concentrice, în centrul cărora se afla Atena.

Grecii mai credeau că, dacă ajungeai până la capătul unuia dintre continentele străine, aveai să găsești doar un ocean fără de sfârșit.

Pentru greci, Atena nu era doar centrul geografic al lumii, ci și centrul civilizației. Cu cât călătoreai mai departe spre marginea Pământului, cu atât mai sălbatice deveneau locurile. În aceste zone îndepărtate, oamenii semănau tot mai mult cu niște monștri.

Chiar și după ce au început să înțeleagă mai bine universul, grecii au continuat să accepte ideea că Pământul era un disc cu monștri la periferie. Când s-a întors din India, exploratorul grec Ctesias a povestit că văzuse oameni cu capete de câini, tigri cu fețe de om și oameni cu picioare uriașe, pe care le foloseau drept umbrele.

Potrivit lui Herodot, India era cel mai estic ținut al lumii, iar Arabia se afla la extrema sudică. Însă nordul și vestul, credea Herodot, erau niște mistere încă neexplorate: „Nu am găsit pe nimeni care să-mi poată da informații la prima mână despre existența unei mări dincolo de Europa, spre nord și vest”.

Romanii: O lume inundată de maree

Chiar și după ce Pitagora și Aristotel au sugerat că lumea ar putea fi o sferă, mulți au continuat să creadă în ideea că exista un capăt al Pământului, populat de sălbatici.

Viziunea romanilor asupra lumii nu era cu mult diferită de cea a grecilor. Numai că, pentru romani, extremitățile nordice și vestice nu mai erau necartografiate. Armatele romane ajunseseră până la ceea ce se credea a fi marginea Pământului. La rândul lui, împăratul roman Iulius Cezar era convins că Roma era centrul lumii.

Marginile nordice ale Terrei, credeau romanii, erau cuprinse de ape. Pliniu cel Bătrân, care vizitase tribul Chauci, din nord-vestul Germaniei, a consemnat: „Acolo, de două ori la fiecare 24 de ore, mareea mătură o mare întindere de pământ… Atunci, aceste triburi deplorabile se refugiază în locurile înalte… după ce mareea se retrage, sunt ca victimele unui naufragiu.”

În curând, romanii au devenit convinși că toate marginile nordice erau la fel: pline de păduri și mlaștini unde trăiau sălbaticii, chinuiți fără încetare de mareele oceanului.

Era un mic adevăr care, prin extindere, a devenit o minciună. Romanii văzuseră o parte a Germaniei care se afla sub nivelul mării și au presupus că așa arăta tot restul lumii „neromane”.

Și totuși, în toate mitologiile, Pământul este Plat… doar NASA îl vede și ni-l arată altfel folosind minciunile CGI.

Sursa: incredibilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Zone cu mare încărcătură spirituală în România

Dacii – Noi dezvăluiri