in , ,

Fluorul – Otrava noastră cea de toate zilele

Fiți precauți…

Dacă la istorie am învățat despre otrăvirea fântânilor ca mijloc eroic de apărare al strămoșilor noștri în fața invadatorilor, o presupusă otrăvire contemporană a apei potabile cu o substanță cu efect insidios, menită să ne facă ușor de controlat și de stăpânit, pare o poveste într-adevăr zguduitoare – numai bună pentru a fi subiectul unei teorii a conspirației.

Fluorul – cel mai bun prieten al dinților?

De ani de zile ni se spune că fluorul este bun pentru sănătatea noastră, mai precis pentru sănătatea dinților noștri. Fluorul întărește smalțul dinților ceea ce, spun specialiștii, înseamnă mai puține carii. De aici și până la măsura de a fluoriza apa de băut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesară pentru protecția danturii era un pas destul de mic. Pas care, în unele țări, a fost deja facut, cu consecințe grave, susțin destui de mulți experți și, mai ales, cu intenții odioase, susțin adepții teoriilor conspirației.

Începând din anii ’40, în SUA și Canada, apa potabilă a fost, în mare parte, fluorizată prin adăugarea de fluorură de sodiu. Măsura a fost implementată în urma unei campanii agresive care urmărea să convingă populația de beneficiile adaugării substanței în apă. Fluorul a devenit deodată elementul-minune care ne putea scăpa de carii.

Inclus în pastele de dinți, în apele de gura și, în cele din urmă, în apa pe care o bea toată lumea, de la bebeluși până la vârstnici, fluorul ar fi urmat să îmbunătățească sănatatea dentară a tuturor acestor norocoși beneficiari. Aici începe, spun luptătorii împotriva uneltirilor, ticăloasa conspirație căreia îi suntem încă victime.

Pentru că despre efectele nocive ale elementului „F” asupra sănătății, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosită, și despre necesitățile stringente care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai târziu, au început să se audă glasuri din lumea științifică ce afirmau că, fluorizarea apei nu numai că nu ar îmbunătăți în vreun fel sănătatea cuiva, dar contribuie la creșterea riscului unor afecțiuni. Doza optimă de fluor ar fi, după cifrele oficiale, de 1 ppm (părți per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinși că e vorba despre complot afirmă că, în unele zone ale lumii, fluorul se găsește în apă în doze de 2-3 ori mai mari. De ce?

În fond, elitele ne doresc binele – sau nu?

Artizanul marii conspirații este considerat Gerald J. Cox, un om de știință care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizării fluorului în lupta împotriva cariilor. Ceea ce nu știa lumea era ca dl. Cox era plătit de o companie metalurgică, specializată în producerea aluminiului, companie care, ca și altele din același domeniu, se confrunta în anii ’30 cu o mare problemă: cum să scape de marile cantități de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului? Unul dintre aceste deșeuri era fluorura de sodiu.

O parte din aceste deșeuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor pesticide și insecticide – pe înțelesul tuturor: otrăvuri pentru gândaci și șobolani – dar încă rămânea în stoc o cantitate mare de fluorură de care fabricanții trebuiau cumva să scape.

Teoria conspiraționistă afirmă că, de fapt, fluorizarea pe scară largă a apei potabile a fost o mârșavă uneltire orchestrată de mari întreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finanțat de cei care pot obține totul cu bani. Aceștia au găsit o valoare de întrebuințare a deșeurilor de fluorură de sodiu, fără a-și face nici un scrupul cu privire la sănătatea celor pe care îi otrăveau astfel.

Și așa se face că firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producătoare de aluminiu, ar fi finanțat cercetările asupra apei fluorizate și a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizării apei potabile.

Aceleași teorii aduc argumente în privința pericolelor ingerării de fluor, punând accentul pe toxicitatea sa și pe efectele nocive, pe termen lung, asupra sănătății, efecte despre care publicul știe prea putin. Ei citează în primul rând un studiu foarte amplu, realizat la sfârșitul anilor ’80 pe 39.000 de copii americani, studiu care a arătat că nu au apărut diferențe semnificative în ceea ce privește numărul de carii între copiii care băuseră și cei care nu băuseră apa fluorizată.

Deci, fluorul n-ar avea mult lăudatul efect de a preveni apariția cariilor. În schimb, specialiștii afirmă că supradozarea fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri conținute în apa de băut, determină apariția fluorozei dentare, o afecțiune caracterizată prin fragilizarea dinților și apariția de pete pe suprafața lor.

Riscul e și mai mare în condițiile în care consumului de apă fluorizată i se adaugă alte surse de fluor: suplimente cu fluor (ce-i drept, prescrise adesea copiilor încă din pruncie) sau expunerea la poluarea produsă de cărbunele cu conținut mare de fluor.

Ulterior, au început să circule și informații privind potențialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii ar fi demonstrat că există o legatură între fluor și fracturi: ingestia fluorului în cantități mari fragilizează oasele, mărind riscul de fracturare ale acestora.

Ca și cum nu era îndeajuns, se vehiculează, mai nou, informații asupra unor posibile efecte ale fluorului asupra creierului și, implicit, a comportamentului uman. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat într-o carte a sa faptul că fluorul ar fi folosit pentru a ține sub control populația, împiedicând-o să devină prea violentă. Cetățenii țărilor în care se practică fluorizarea apei potabile ar fi așadar, un fel de cobai.

Jurnalistul citează mărturia lui Ian E Stephen, specialist în efectele fluorului asupra sănătății, care a afirmat că în timpul mandatului primului ministru Margaret Thatcher, în Irlanda de Nord conținul de fluoruri din apa potabilă a crescut de trei ori și că acest lucru ar fi fost făcut intenționat, în încercarea de a liniști populația turbulentă și de a ține astfel situația sub control. 

Metoda și-ar avea originea, după opinia lui David Heylen Campos, în cercetările efectuate în lagărele de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când naziștii au adăugat în hrana deținutilor mici cantități de fluor pentru a-i liniști și a-i menține într-o stare de letargie mentală care îi împiedica să se revolte.

Jurnalistul afirmă că, de altfel, și unele medicamente utilizate azi în ospicii și aziluri de bătrâni conțin fluor – probabil în același scop: liniștirea pacienților și menținerea lor în stare de supunere și sub control.

Știa guvernul american, se întreaba David Heylen Campos, care erau efectele negative ale fluorului asupra sănătății? Au fost ascunse deliberat aceste informații pentru a proteja sinistra conspirație la scară națională?

Nu există un răspuns convingător, răspunde jurnalistul, care ne îndeamnă totuși să cântărim cu grijă ce se ascunde în spatele amplelor campanii care ne îndeamnă să bem apă fluorizată sau să ne spălăm pe dinți cu pasta de dinți care conține fluorură de sodiu… substanță folosită la fabricarea otrăvii pentru șobolani.

Sursa: mixdecultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Adevărul te va elibera – Episodul 6: Epoca „Gilded Age”

Umanitate – Căutați și învățați să fiți calmi