in , , ,

Zarathustra – Profetul ce a devenit „zeu”

O perspectivă religioasă antică…

Zarathustra sau Zoroastru ( 630-553 î.Hr ), marele reformator, nu a transformat fundamental imaginile atât de plastice ale vechii religii persane. În schimb a interpretat într-un mod original vechile credințe, convertindu-le în concepții etice.

Zarathustra, a cărui doctrină, zoroastrianism, prezintă anumite aspecte comune cu budhismul, apărut în India cam în aceeași epocă, a păstrat așadar unele elemente din vechea religie mazdeistă: supremația lui Ahura Mazda asupra celorlalte divinități, principiul dualist al luptei dintre Lumină și Întuneric, dintre Bine și Rău, obiceiul de a pune corpul defuncților în „turnurile tăcerii” etc.

În escatologia zoroastriană, sfârșitul lumii va fi anunțat de apariția unui Mesia salvator care va prezida „judecata din urmă” , apoi un „val de metal topit” va acoperi tot pământul, purificându-l. La sfârșit, ultima luptă dintre Ahura-Mazda și Ahriman se va termina cu triumful definitiv al Binelui asupra Răului.

Zarathustra il considera pe Ahura Mazda nu numai cel mai mare dintre zei, ci chiar le refuză celorlalti zei autonomia, văzându-i doar ca ipostaze, ca atribute, ca aspecte, ca tot atâtea emanații ale lui Ahura-Mazda, deci ca simple entități abstracte. Zeul Mithra, care până atunci ocupase un loc atât de important, va fi acum aruncat în rândul spiritelor inferioare.

Religia fondată de Zarathustra aprofundează sensurile morale. Conflictul dintre Bine și Rău capătă la el o amploare deosebită. Nu se epuizează în interminabile lupte dintre zei și demoni, ci este proiectat pe un plan cosmic și în perspectiva eternității. Totodată, acest conflict se reflectă și pe planul moral intim al individului, care prin propiul său efort interior participă la victoria Binelui în aceasta gigantică luptă universală dintre cele două principii etice antagoniste.

Judecata din umbră, care va încheia ciclul existenței universale, va pedepsi sau va răsplăti un om după faptele sale. Omului i se cer trei lucruri: cugetări bune, cuvinte bune, fapte bune. Cele trei virtuți principale ale omului sunt pietatea, cinstea și spiritul de dreptate, atât în cuvinte cât și în fapte.

Totodată, practicarea acestor virtuți constituie adevarata esență a cultului, nu formalismul ceremoniilor, nici ritualurile sângeroase, lucruri pe care Zarathustra le respingea categoric. Omul este înzestrat de la natură cu liberul arbitru, de aceea, întrucât poate alege în mod liber între Bine și Rău, datoria lui este – cum se spune în Avesta – „să facă din dușman un prieten, din omul rău un om drept, din cel ignorant un om instruit .”

Când moare, sufletul omului mai plutește încă timp de trei zile prin preajma trupului, apoi este purtat de vânt în fața a trei judecători, dintre care cel dintâi este Mithra. După judecată, sufletul trebuia să treacă pe „Puntea Alegerii”. Cei drepți reușeau să o treacă și să ajungă în „Lăcașul Cântărilor”. Cei răi erau pravăliți în „Lăcașul Suferinței”, unde vor rămâne pe veci. În schimb păcătoșii care au săvârșit și fapte bune rămâneau într-un fel de purgatoriu timp de 12.000 de ani .

Morala lui Zarathustra era net superioară teologiei lui. În afară de anumite rituri, el cerea puritate, cinste și purtare dreaptă, caritate față de săraci și ospitalitate pentru străini, lealitate, muncă și venerarea morților.

Etica socială se baza pe simțul datoriei și pe sentimentul de responsabilitate față de comunitate, manifestat prin ajutorarea celor nevoiași, prin datoria de a munci câmpul, de a îngriji arborii, de a construi drumuri, poduri, case și de a duce o viață de familie sănătoasă și armonioasă.

Pentru unii, zoroastrianismul a a fost un precursor al crestinismului…

Sursa: mixdecultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Poltergeist – Latura întunecată a paranormalului

Locuri misterioase de pe Pământ