in , , ,

Misterul celor 13 cranii de cristal

Inexplicabile și irealizabile de civilizația „avansată” de azi…

13 cranii din cristal de origine aparent antică au fost descoperite în Mexic, America Centrală și America de Sud, fiind unul din subiectele cele mai fascinante de arheologie ale secolului XX. Vechimea lor a fost estimată între 5000 și 36000 de ani.

Arheologii si cercetătorii încearcă în zadar de mulți ani să afle motivul realizării ciudatelor obiecte. Cristalele și craniile constituie o alăturare ce a iscat numeroase presupuneri legate de existența extratereștrilor. De-a lungul timpului, omenirea a utilizat puterea cristalelor și a pietrelor în scopuri diferite, cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida unde atlanții le foloseau pentru a canaliza și utiliza energia macrocosmică.

În practica medicală a multor culturi străvechi se regăsește portul la gât al amuletelor și talismanelor. Se foloseau diferite pietre, în funcție de boală, pentru a obține efectul tămăduitor dorit. Indienii americani și mayașii foloseau și ei cristalele pentru diagnosticarea și tratamentul diferitelor boli. Astăzi, datorită dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite pentru a transmite și amplifica energiile în multe feluri.

În același timp, craniile simbolizează moartea și nenorocirea și sunt folosite numai în practicile magiei negre. Îmbinarea dintre cele două simboluri a iscat numeroase presupuneri legate de existența extratereștrilor sau a unei civilizații pământene superioară ființei umane.

În India circulă singura legendă referitoare la craniile misterioase: un cerc realizat din 12 pietre sau cranii, în mijlocul căruia se află un al 13-lea craniu, cel mai mare dintre toate. Acestea sunt pietrele cunoașterii, iar când vor fi reunite toate în forma amintită, vor schimba complet lumea. Obiectele au fost aduse din spațiu de 13 civilizații diferite, care le-au dat spre păstrare diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevestește vechea legenda indiană.

Într-adevăr, începând din anul 1840, în diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 13 cranii ciudate. La ora actuala, ele se află în unele colecții particulare sau sunt expuse în muzee din SUA, Franța sau Marea Britanie. Deși la început au fost privite ca niște opere de arta create de strămoșii noștri, după ce s-a aflat legenda indiană, numeroși cercetători au început să se intereseze mai îndeaproape de aceste cranii. Cert este că specialiștii în prelucrarea cristalelor afirmă cu tărie că felul în care au fost tăiate aceste obiecte este uimitor și totodată imposibil.

Un cristal, indiferent de materialul din care se compune, crește pe trei planuri diferite, de-a lungul unor axe cristalografice. În funcție de unghiul în care se află aceste planuri, se formează fațetele pietrei. Atunci când un cristal e prelucrat în sens invers axelor sale, se observă acest lucru foarte repede pentru că materialul se sparge pur și simplu în bucăți foarte mici. „Afirm cu tărie că acest lucru este imposibil, având în vedere mijloacele tehnice de care dispunem astăzi”, a spus John Rowen, șeful catedrei de cristalografie și mineralogie de la Universitatea din Pasadena.

„Modul de făurire a craniilor relevă o tehnică nemaiîntâlnită pe Pământ. O alta constatare de senzație este că nici unul dintre craniile descoperite nu prezintă urme de șlefuire: După ce că sunt făcute dintr-un singur bloc de cristal, nici nu se vede vreo urmă pe care ar fi lăsat-o, cu certitudine, orice obiect care ar fi fost folosit pentru modelarea craniilor. Singura explicație logică e că aceste obiecte au fost realizate doar prin frecarea cu mâinile, lucru posibil. Însă am calculat că pentru modelarea unui singur craniu ar fi fost nevoie de cel puțin 600 de ani, având în vedere duritatea materialului și complexitatea obiectelor”, a mai spus doctorul Rowen.  

În opinia specialiștilor, din punct de vedere tehnic, craniile de cristal sunt obiecte care nu pot fi reproduse sau realizate în zilele noastre nici de cei mai pricepuți sculptori sau ingineri.

Craniul de cristal Mitchell-Hedges

Aceste teorii au dus la numeroase discuții contradictorii în privința unui craniu de cristal studiat de exploratorul britanic Mitchell-Hedges care l-a prezentat ca fiind o descoperire a fiicei sale Anna, în 1927. Mitchell-Hedges a condus o expediție la ruinele unei localități mayașe, Lubaantun, în Belize, cautând probe în ceea ce privește existența Atlantidei. El a povestit că fiica sa a găsit craniul de cristal între vechi ruine unde a presupus că odinioară a existat un templu mayaș. Craniului îi lipsea mandibula, care a fost însă descoperită trei luni mai târziu, la câțiva metri distanță.

Mitchell-Hedges a relatat că, inițial, a refuzat să ia craniul și l-a oferit preoților de acolo, dar ei i l-au dat în dar ca semn de bun rămas. Craniul a uimit prin faptul că se asemăna foarte tare cu un craniu uman, mai ales în ceea ce privește structura maxilarului, mai precis mobilitatea mandibulei. Cercetările de mai târziu și studiile minuțioase asupra craniului efectuate de către specialiștii de la British Museum i-au dus pe aceștia din urmă la concluzia că povestea lui Mitchell-Hedges era ficțiune si că exploratorul a intrat în posesia craniului – fără a se ști prin ce metode – abia în 1943.

Unii sceptici afirmă că toată povestea descoperirii craniului este doar o înscenare făcută de cercetătorul Mitchell-Hedges, deoarece a vrut sa-i facă o bucurie fiicei sale adoptive, care, de fapt, în ziua descoperirii împlinea 17 ani. La lumină, acest craniu pare să-și schimbe culoarea, câteodată se aburește ușor, existând chiar momente când în interiorul său pot fi văzute imagini stilizate de munți și temple.

Craniul a rămas moștenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a continuat să susțină versiunea tatălui său. După ce s-a stabilit în Canada, a efectuat mai multe turnee în care încerca să-i convingă atât pe oamenii de știință, cât și pe cei de rând ca într-adevăr acesta a fost descoperit în 1924, în vechiul templu mayaș, și că deține puteri miraculoase. 

Craniul Mitchell-Hedges după cum a fost botezat, cântărește aproximativ 6 kilograme. Exceptând unele anomalii de la oasele pomeților, acest craniu este structurat din punct de vedere anatomic la fel ca un craniu uman. Din cauza dimensiunilor sale s-a ajuns la concluzia că modelează, mai degrabă, craniul unei femei.

Craniul Mitchell-Hedges a fost îndelung studiat, una dintre cele mai amănunțite analize efectuându-se în 1970, la laboratoarele Hewlett-Packard. Cercetătorilor li s-a părut cu atât mai misterioasă originea și modalitatea în care ar fi putut fi realizat acesta, cu cât toate indiciile le întăreau convingerea că acesta fusese sculptat împotriva axei cristalului. Cercetătorii au concluzionat că singurele unelte utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a făcut cu ajutorul unei soluții obținute dintr-un amestec de nisip de siliciu și apă. Această presupunere nu a devenit totuși certitudine, pentru simplul fapt că ar fi fost nevoie de vreo 300 de ani pentru a finaliza lucrarea cu asemenea ustensile.

Concluzia experților a fost că realizarea de către ființa umană a unei forme atât de complexe și într-o manieră desăvârșită precum Craniul Mitchell-Hedges era practic imposibilă. Ei au afirmat că, în timp ce craniul era luminat, acesta părea că a luat foc, își schimba culoarea și emana imagini și sunete stranii.

Deși craniul Mitchell-Hedges a fost considerat esența acestui gen de creații, au mai fost descoperite și alte cranii similare, care au ridicat mari semne de întrebare. Între ele există o înrudire stranie, nu doar din cauza similarităților structurale și compoziționale, ci prin faptul că ele par să ascundă un fel de energie care le face să comunice între ele atunci când sunt adunate la un loc.

Aceste lucruri au dus la ipoteza că misterioasele cranii ar fi făcut parte din aceeași familie, că ar fi avut creatori comuni și ar fi servit unor scopuri comune. Pe lângă Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numără craniul de cristal britanic și craniul de cristal parizian, istoricii susținând că ambele au fost aduse în Europa, în 1890, de către mercenarii mexicani.

Craniul de cristal britanic

„Craniul britanic este un craniu de cristal transparent întunecat, care pare să fie o încercare de a imita Craniul Mitchell-Hedges ca formă și mărime. Este dintr-o singură piesă, iar gura și dintii nu sunt la fel de bine conturați ca la Craniul Mitchell-Hedges. S-a speculat că ar fi un rebut de prelucrare, pentru că are o ușoară tăietură. În prezent domiciliază în Muzeul Britanic din Londra, Anglia. Craniul Britanic este de asemenea cunoscut ca Aztec.” – scria S. Bowen despre Craniul Britanic în cartea sa „Misterele dezvăluite ale craniilor de cristal”.

Craniul de cristal parizian

„Este din cristal de cuarț transparent întunecat, mai mic ca mărime decât Craniul Mitchell-Hedges. Gura și dintii nu sunt deloc bine conturați. Are o gaură care a fost tăiată în partea lui superioară, pentru a susține o cruce creștină. Actualmente se afla în Muzeul Trocadero din Paris, Franța. Dimensiunile sale sunt: înălțime 10.95 cm; lungime 14.92 cm și cântărește 2.48 kg. Se pretinde că acest craniu a fost cândva în colecția lui Maximilian [Ferdinand Maximilian Joseph, 1832-1867, arhiduce austriac, numit împărat al Mexicului în 1864]. Fusese furat dintr-un mormânt, apoi fusese furat de la hoți de către alții, și fusese luat și de la aceștia de către un ofițer francez venit în misiune în Mexic în timpul ocupației franceze. Ofițerul francez este probabil cel care l-a oferit împăratului Maximilian, fie contra unui preț, fie ca un dar, și a ajuns cumva la Muzeul din Paris, Franța. Se știe foarte puțin despre acest Craniu de Cristal, din moment ce muzeul nu are nici o istorie înregistrată despre el.” afirma Sandra Bowen despre Craniul de cristal parizian.

Cele două cranii se aseamănă ca dimensiuni și formă și s-a presupus că, de fapt, unul dintre ele reprezintă o copie a celuilalt. Spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea două nu sunt sculptate cu o finețe la fel de mare, unele trăsături fiind superficiale și incomplete.

Alte exemplare cunoscute sunt reprezentate de Craniul de cristal mayas și Craniul de ametist, descoperite în 1900 în Guatemala, respectiv, Mexic și aduse în Statele Unite de către un călugăr. Cele două sunt foarte asemănătoare, singura deosebire constând în faptul că Craniul de ametist este realizat din cuarț purpuriu.

Craniul de cristal Maya
Craniul de ametist

ET este un alt craniu de cristal ce a trezit interesul cercetătorilor, el fiind descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. Realizat dintr-un cuarț cenușiu, ET face parte din colecția particulară a unei femei care crede că acesta are puteri miraculoase, putând vindeca orice boală. Ea a afirmat că acest craniu a ajutat-o să se vindece de o tumoare pe creier.

Craniul de cristal ET

Craniul care este cel mai aproape ca structura și realizare de craniul Mitchell-Hedges este cel cunoscut sub numele de Craniul de cristal din cuarț roz, descoperit in apropiere de Honduras. Craniul este mai mare decât cel Mitchell-Hedges, însă trădează aceeași finețe a lucrăturii și are, de asemenea, mandibula mobilă.

Au existat și există încă numeroase convingeri, conform cărora cristalul este o materie extrem de puternică, ce poate transmite și absorbi vibrații, emanând totodată un fel de energie psihică. Există persoane care au afirmat că, după ce au vizitat de mai multe ori Craniul Mitchell-Hedges și au petrecut mai mult timp în preajma sa, s-au vindecat, chiar și de boli cronice.

Cea mai interesantă ipoteza privind craniile a fost aceea că, craniile reprezinta un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care ar existat pe Pământ. S-a presupus că aceste cranii au fost codificate și că în ele s-au înmagazinat numeroase date valoroase cu privire la misterioasa rasă, precum și profeții ale evenimentelor din următoarele milenii și o istorie completă a vieții pe Pământ.

Au existat numeroase încercări de a afla aceste presupuse informații deținute de cranii, inventându-se diverse metode. S-a considerat că persoanele cu capacitați paranormale puteau obține date doar meditând în preajma acestora, însă aceste încercări nu au adus rezultate concrete.

Unii au venit cu ipoteze conform cărora craniile ar deține imagini despre ființe extraterestre și istoriile altor civilizații din univers, însă toate aceste teorii au rămas la stadiul de simple supoziții. În ciuda numeroaselor ipoteze, modul în care au apărut și au fost create craniile de cristal a rămas un mister. Nu a fost exclusă presupunerea că aceste cranii ar reprezenta dovezile existenței Atlantidei.

A existat și ideea că cele 13 cranii conțin date istorice despre o civilizație inteligentă care ar trăi undeva în adâncul pământului, ascunsă de privirile oamenilor. O altă explicație a fost că artizanii din America Latina ar fi sculptat chiar ei aceste cranii prin metode numai de ei știute si care nu au fost niciodată divulgate.

Cei mai sceptici oameni de știință cred că aceste cranii sunt realizate într-o perioadă mult mai recentă decât s-a pretins și nu constituie decât încercarea de a-i păcăli pe creduli că ele reprezintă dovada existenței extratereștrilor sau ale unor puteri paranormale.

Tot ce știm este că misterul continuă să învăluie cele 13 cranii de cristal, capodopere irealizabile de „tehnologia avansă” de azi. Și noi continuăm să ne credem cea mai dezvoltată civilizație…

Sursa: Blog templulsecretelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Nibiru și zeii Anunnaki – O posibilă catastrofă și extincție în masă

Video-ul muzical de Duminică