in , ,

Cutia cu metafore – Alexandru cel Mare

Alergați după lucruri inestimabile în această viață…

Înainte de a muri, Alexandru cel Mare și-a chemat generalii şi și-a spus ultimele trei dorințe.

  • Sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.
  • Comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase), să fie risipite pe tot drumul până la mormânt.
  • Mâinile sale să atârne în afara sicriului, să poată fi văzute de toți.

Unul dintre generalii săi, surprins de aceste dorinţe neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorințe. Alexandru a explicat:

  • Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul, pentru ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioși sunt în fața morții.
  • Vreau ca pământul să fie acoperit de comorile mele, pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile pe care le câștigăm aici, pe Pământ, aici rămân.
  • Vreau ca mâinile mele să atârne în aer, goale, pentru a le permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, așa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de preț – Timpul.

Timpul este viața noastră, iar cel mai bun cadou pe care il poți da cuiva este timpul tău!

Sursa: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Ingredientele din vaccinuri – Autism, mercur și adevărul ascuns

Video-ul muzical de Duminică